Noua casa

De astazi, Spiritul Craciunului are o noua “casa”.

Ne gasiti pe http://www.spiritulcraciunului.com/ 

 

 

Reteta Eggnog

Nu știu voi dacă v-ați întrebat vreodată ce anume e băutura aceea pe care toată lumea o bea de Crăciun în filme. (și nu ne referim aici la filmele românești cu iz de comunism)

Îmi amintesc, copil fiind, cât eram de curios ce gust are acel “Eggnog” pe care-l bea toată lumea cu atâta pofta. Dacă și voi ați fost sau sunteți curioși, vă las mai jos un clip în care se explică tot procesul de “fabricare” al acestei băuturi de Crăciun.

Ați preparat vreodată așa ceva? Eu am planuri mari pentru Crăciunul acesta 🙂

 

 

Reclamele care anunță sosirea Crăciunului

E mijlocul lunii Noiembrie, iar Crăciunul ne bate la ușă.

Cu toate că recentele evenimente petrecute la București, dar și la Paris ne-au întunecat zilele si gândurile, sper că sosirea Crăciunului va aduce puțină liniște și bucurie în viața fiecăruia.

Și cum altfel putem sti că se apropie Crăciunul, daca nu prin ineditele reclame apărute an de an. Nu există Crăciun fără Hrușcă, dar nici fără o reclamă de la Coca-Cola cu “gust” de sărbătoare.

Reclama Coca-Cola pentru Crăciun 2015:

Este o reclamă reușită, veselă, exact așa cum ne-a obișnuit Coca-Cola până acum, însă vă spun că mie mi-a plăcut mult mai mult reclama de la Sainsbury…parcă trezește mai multe emoții plăcute și reușește în 3 minute să exemplifice cum anume ar trebui fiecare dintre noi să fim în perioada asta din an 🙂

Voi ce părere aveți? Care v-a plăcut mai mult?

 

Târgul de Crăciun de la Sibiu își deschide porțile

targul de craciun

Iarna e aici! De fiecare dată când ieșiți din casă sunt sigur că puteți simți cum iarna se apropie. Parcă se simte în aer mirosul zăpezii.

Însă asta nu ar trebui să ne sperie…de ce? Ei, pentru că odată cu iarna, chiar după colț avem și Crăciunul, sărbătoarea cea mai frumoasă din an, iar odată cu deschiderea Târgului de Crăciun de la Sibiu, parcă totul devine mai “serios”, Crăciunul se apropie cu pași mici, dar siguri.

Vin fiert, mirosul castanelor, turta dulce, colinde, un brad de Crăciun pe măsură si multe alte bunătăți specifice perioadei crăciunului le găsești într-o singură locație. Nu, nu e vorba de satul lui Mos Crăciun (cu toate că am vrea sa facem o vizită și-acolo, nu?), ci e vorba de Târgul de Crăciun de la Sibiu care se va deschide pe data de 22 Noiembrie, unde altundeva decât în Piața Mare din Sibiu.

Organizatorii au pregătit câteva evenimente speciale pentru deschidere și anume:

  • ora 19:00 – Deschiderea oficială
  • ora 19:20 – Concert Christmas Big Band. Invitați speciali: Monica Anghel, Andrei Tudor Band

Însă programul complet îl puteți accesa pe site-ul târgului -> AICI

Târgul va fi deschis pe perioada 22 Noiembrie 2013 – 3 Ianuarie 2014. E la a 7-a ediție, iar daca sunteți din Sibiu…ce mai așteptați Piața Mare vă așteaptă, iar dacă nu sunteți din Sibiu, dar aveți un weekend liber, nu ezitați să trageți o fugă pentru a vizita cel mai mare târg de Crăciun din România.

 

Vezi câte un film de Crăciun în fiecare zi de la ora 15:00

filme_de_craciun

Diva Universal (da, știu, nu este un post de televiziune urmărit în mod normal) vine cu “un cadou” de Crăciun destul de frumos și anume, în fiecare zi, de la ora 15:00 se poate viziona un film dedicat Crăciunului.

Filmele se repetă, fiind un număr limitat deținut de televiziune, însă ideea în sine mi se pare de lăudat și de ce nu…dacă aveți timp, puteți urmării filmele respective.

Filmele care vor rula în această perioadă sunt: Read more of this post

Ceaiuri pentru Crăciun

Crăciunul se apropie, însă odată cu el își face apariția și frigul. Și ce altă metodă avem pentru a face față frigului (pe lângă hainele groase) decât un ceai cald, numai bun  pentru a combate răceala 🙂

Vă prezentăm câteva ceaiuri, cu ajutorul cărora vă puteți trata în această perioadă:

  • Podbalul este recomandat pentru tuse. Este recomandat ca remediu împotriva tusei grase, căci diminuează in­fla­mația căilor respiratorii, favorizează ex­pec­torația și calmează eficient spasmele bronhiilor.
  • Mușețelul combate răceala și gripa. Datorită proprietăților antiinflamatoare și dezinfectante, mușețelul este un remediu excelent în caz de guturai sau gripă, căci ameliorează durerile de cap și de gât, scade febra și combate inflamația.
  • Sunătoarea tratează tulburările digestive. Infuzia de sunătoare este utilă în caz de enterocolită, gastrită hiperacidă, ulcer gastric, diaree, vărsături, senzație de grea­ță, dischinezie biliară, insuficiență hepatică și hepatită cronică.
  • Măceșele întăresc imunitatea. Fiind bogate în vitamina C și alți anti­oxi­danți, fructele de măceșe sunt excelente întăritoare ale imunității. Pe timpul iernii poți bea în fiecare zi, dimineața, câte o ca­nă cu ceai de măceșe.
  • Florile de soc scad febra. Socul este recomandat pentru cazurile în care suferi de gripă, răceală, tu­se sau bronșită, pentru că reduce infla­ma­ția căilor respiratorii, scade febra și favorizează trans­pi­ra­ția.
  • Tei. Ți-ai pierdut apetitul, ți-e greață? Ajuta-ti ficatul să-și regăsească echilibrul dupa mesele festive. Prepară un ceai de tei sau de rozmarin special pentru el!
  • Nalba si lemn-dulce. Pentru a reduce inflamația indusă de durerile de stomac datorate gastritelor, exceselor alimentare sau ulcerelor, bea o ceașcă de trei ori pe zi între mese de ceai de nalba și lemn-dulce.

Iar dacă dorești să bei doar un ceai de Crăciun, cu un miros puternic al sărbătorilor, cei de pe ceaiul.ro vin cu o propunere de ceai, preparată chiar de voi, acasă. Puteți să citiți mai multe aici

Stefan Hrușcă – La mijlocu` cerului

Melodie de pe noul album al lui Ștefan Hrușcă. Dacă vă place, nu ezitați să cumpărați tot albumul. Costă 25 de lei 🙂

 

Concert colinde Corul Madrigal

Pentru toți cei consideră că adevăratul spirit al Crăciunului nu se poate simții fără colinde (o idee pe care și noi o împărtășim), blog-ul nostru va publica anunțuri legate de concertele de colinde de care auzim.

Astăzi fiind rândul Corului Madrigal, care începe sezonul cu un concert la Ateneul Român în data de 9 decembrie. Un concert care lansează un turneu ce va avea loc în 8 orașe ale României.

“Spectacolul de Crăciun este inedit prin prezentarea colindelor românești, în succesiunea originală în care au fost înregistrate pentru prima oară pe disc de vinyl, în urmă cu 45 de ani. Acestea vor fi interpretate de prestigiosul cor sub bagheta dirijorilor Voicu Popescu sau Anna Ungureanu.”

Programul turului, este următorul:

9 decembrie – București – Ateneul Roman
11 decembrie – Brașov – Sala Reduta
12 decembrie – Ploiești – Casa de cultura a Sindicatelor
13 decembrie – Constanța – Casa de Cultura a Sindicatelor
17 decembrie – Timișoara – Opera Română
18 decembrie – Cluj Napoca – Opera Română
21 decembrie – Pitești – Casa de cultura a sindicatelor
22 decembrie – Galați – Casa de cultura a sindicatelor
23 decembrie – Iași – Opera Română

Biletele pot fi găsite la casele de bilete ale sălilor de spectacol din fiecare oraș, cât și pe www.Biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro

Corul Madrigal – O, ce veste minunată

Ceasul de Crăciun

Vreți să știți exact cât timp mai aveți până la Crăciun? Cum anume să vă împărțiți timpul pentru a avea timp să le faceți pe toate?

Nimic mai simplu, intrați pe http://www.xmasclock.com/ și veți ști exact câte zile, ore, minute și secunde mai sunt până la Crăciun. Cu siguranță că uitându-vă din când în când la acest ceas, o să vă amintiți cât de aproape sunt sărbătorile și că pregătirile ar trebui deja să înceapă 🙂

Haideți să tăiem zilele din calendar până la frumoasa zi de Crăciun 🙂

Cum să ambalezi perfect cadourile

V-ați întrebat cum anume reușesc unii să împacheteze cadourile perfect? Cum orice cutie, de orice formă reușesc s-o ambaleze într-un mod senzațional?

De câte ori am încercat să fac asta, ceva nu-mi ieșea bine, parcă nu arăta bine la colțuri, parcă trebuia mai multă coală în partea cealaltă…de fiecare dată nu eram mulțumit de rezultat, însă John Lewis ne arată cum anume putem ambala perfect un cadou, indiferent de forma sa.

Deci, dacă veți avea nevoie să ambalați cadourile de Crăciun pentru cei dragi, trageți o privire pe clip-ul de mai jos și încercați să repetați pașii descriși. Luați-o încet, nu încercați să faceți asta în grabă, chiar dacă e vorba “doar” de un ambalaj, un pic de răbdare vă poate aduce rezultatele dorite.

Acum, nu mai avem nevoie decât de idei și bani pentru cadouri, partea cu ambalajul cu siguranță o stăpânim, nu-i așa?